Væringjar-Blakuman – Burcea Marian – Vol. 1

49,00 lei

Data apariției: Decembrie 2021
Tip copertă: Broșată
Format: 148 x 210 cm
Număr de pagini: 486
ISBN: 978-606-95184-6-5

Disponibil pentru precomandă

<Aventura prezentată este una deosebit de vastă, avându-l ca protagonist pe Șase degete, valahul născut cu sânge albastru. Viața sa a fost una tumultoasă și plină de întâmplări neașteptate încă din primele momente, însă totul a culminat cu moartea tatălui său. Un pui de prinț, fără cineva în care să se încreadă, este luat sub aripa tătarului Artuz și dus într-un loc învăluit în legendă și mister.

„Mănâncă, fiule! Căci, niciodată nu știi când vei mai mânca următoarea dată.”, îi răsunau vorbele tatălui său, în timp ce se afla la masă printre noii săi frați.

„Vaeringjar”, auzise când păși prima dată în sala de festivități a castelului.

Acțiunea se concentrează pe viața de mercenar a valahului, prezentându-i ultima misiune de a recupera Manuscrisul misterios din cetatea asediată a Magdeburgului, apoi răsturnarea situației în care trecutul își cere într-un final plata.

Ajuns din nou pe meleagurile natale, însoțit de nemțoaica Dorothea, cea care semăna atât de mult cu Elina, va afla că nimic din ce-și propusese nu se va înfăptui. Înlănțuit, umilit și trimis ca slugă a unui nobil din orașul-port al Magadoxei(Mogadishu), află că Dumnezeu îi va mai oferi o șansă, însă de data aceasta, oare care va fi prețul?

Trădare, eroism, sacrificiu, moarte, prietenie, frăție și complot sunt unele din cele mai importante elemente ale textului, ale acțiunii desfășurate în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

„Pentru mine, totul a început în Crimeea, unde Azovul lovește cu putere malurile nisipoase. Pentru mine, tot acolo se va termina”.

Vaeringjar-Blakuman este un roman de ficțiune istorică/aventură structurat în patru mari capitole (Ultima Missio, Flavo Angelo, Nova Vitae, Sex Digitos), dar în care acțiunea este prezentată în funcție de ziua și locul în care se desfășoară (ex. 12 august 1631, Târgoviște).

Ficțiunea istorică, presărată cu un deget de praf misterios, aventurier, te va face cu siguranță să-l îndrăgești pe Șase degete, care se aseamănă într-o oarecare măsură cu personajele romanelor istorice ale lui H. Sienkiewicz.>

Customer Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.